ultima ora

Cursul vietii, in zilele noastre, este caracterizat de o rutina totala, rareori intrerupta de mici picaturi umplute cu trairi deosebite. In fiecare zi oamenii fac aceleasi lucruri indiferent de varsta: se scoala, se pregatesc sa plece si se mai intorc seara de unde au plecat. Mereu pe fuga, foarte greu gasim momente de liniste in care sa meditam asupra ceea ce simtim sau asupra ceea ce ar putea urma.
Mergand pe strada intr-o dimineata, am simtit ca totul s-ar putea schimba intr-o clipa fara ca eu sa contribui. Chiar daca suntem artistii propriilor intamplari, nu putem prezice ceea ce poate deveni un punct negru pe o foaie.
Te-ai gandit vreodata ca tot ce este monoton se poate schimba? Te-ai gandit vreodata ca un tablou perfect poate fi brusc stricat din neatentie sau poate fi transformat in ceva mai bun decat era?
Care ar fi primul lucru care l-ai face daca ai afla intr-o zi ca mai ai de trait decat o ora?
Chiar daca nu te calca o masina, chiar daca nu ai nici o boala fatala si nici sfarsitul lumii nu pare sa vina, viata ta ar putea fi oprita din simpla dorinta a timpului. Multi ar crede ca este o nebunie sau daca ar lua in serios aceasta ipoteza, daca ar crede-o cu siguranta nu toti ar sti ce ar face prima data. Sa simti racoarea timpului care te preseaza si te anunta ca tot ce este nu va mai fi acopera gandurile cu o panica greu de indepartat. Sa facem intr-o ora ce nu am facut o viata intreaga, sa cautam o solutie sa prelungim ora sau sa nu facem nimic? Probabil nimic ar fi cel mai usor. Deodata printre ganduri imi zboara un fior ... ce e usor nu e nemuritor.
Pasind printre dansul frunzelor de toamna tarzie si incercand sa ma feresc de vantul ca de gheata m-am lovit cu privirea de inocenta in persoana. O fetita de vreo 7 ani, ascunsa printre cateva haine rupte statea, ghemuita in coltul unei scari cu ochii spre masinile care treceau treceau si parca deloc nu se opreau. M-am apropiat de ea si deodata ochii au inceput sa-i straluceasca de bucurie, conturandu-i pe chip un zambet dulce ascuns parca de tristetea timpului. Am vrut sa stau de vorba putin cu ea, dar mi-am dat seama ca pe moment nu o ajut cu nimic pentru ca la fel cum eu fac asta asa fac toti oamenii care ii sunt in jur si ea va ramane in acelasi loc. Si totusi am fost curioasa sa vad ce raspuns gaseste un copil care la o varsta inocenta pare ca a trecut prin chinurile vietii la o intrebare simpla :" ce ai face daca ai afla ca peste o ora ai muri?" "I-as spune mamei ca o iubesc.""Doar atat? Nu ti-ai dori sa faci ceva deosebit?" Mama mea este deosebita pentru ca este ascunsa printre stele. Atat imi doresc, sa ii spun ca o iubesc!" Imi era chiar imposibil ca dupa aceste cuvinte sa nu imi curga cateva lacrimi, dar le-am inghitit de dragul acelui sufletel care ma privea in ochi si imi spunea atat de usor ca viata parca i se rezuma la o singura stea.
Aceasta amintire o am acum perfect in minte in timp ce ma plimb pe aceeasi alee a vietii monotone la fel ca acum 2 ani. Este ceva diferit totusi... si chiar de nu este vorba de gandirea umana, de inlaturarea rutinei, este vorba despre iubire. Cu iubirea ne nastem, cu ea traim, cu ea murim, dar nu mereu stim sa o conturam pe acel tablou care ne urmareste neincetat. Din iubire unii traiesc mai mult de o ora, pentru ca stiu sa asculte iubirea traiesc chiar vesnic. Aleea are aceleasi frunze care danseaza pe acelasi vals al toamnei, dar datorita iubirii fetita aceea nu mai sta singura prizoniera intr-un colt, ci ma tine de mana si imi raspunde tot cu iubire.
Daca as afla ca mai am o singura ora de trait i-as spune celei mai dragi persoane ca o iubesc... si daca voi muri , voi fi fericita stiind ca ea imi va reda viata.
Pana la urma viata tuturor se poate transforma intr-o stea...