ratare=)) c chestie tampita

- Curaj . Scrisoare către iubire -



Acolo unde nici luna nu poate pătrunde, acolo unde nici vântul nu poate adia... stă ascuns zâmbetul fluturilor de mătase care zboară în tot universul pentru a găsi privirea ta.
Într-o noapte luna s-a furişat pe fereastră şi în vis mi-a spus că acei doi ochi sclipitori n-am să îi mai zăresc până n-am să ştiu cum să îi iubesc. Atunci mi-am adus aminte că viaţa este mai mult de două cuvinte, mai mult de miile de gânduri ascunse, mai multe de simplele idei nespuse…
…Ce nu ştie nici chiar universul este că atunci când iubeşti, greşeşti, dar nu te poţi minţi... la fel cum soarele îşi iubeşte luna, la fel cum ziua îşi iubeşte noaptea, aşa şi eu iubesc acea stea mică de pe cer la care nu ai putut să ajungi, dar în spatele căreia deseori te ascunzi. Acolo sus străluceşte iubirea şi chiar de ar fi să cadă tot universul, ultima stea o voi păstra pentru ea ... poate aşa începe povestea mea...
Luna obşnuia să mă trezească în miez de noapte şi să mă arunce în vise paralele atunci când nu găseam rezolvarea problemelor sau când mă luptam în zadar cu ele.
Într-unul din aceste vise am găsit iubirea adevărată, dar propriile temeri o ţineau închisă, departe de plăcerea de a o simţi…
“Chiar de ar ploua sau soarele ar răsări răzbunător , chiar de cerul s-ar rupe în două şi pământul l-ar străpunge cu săgeţi de foc, un străin ar putea trece peste toate graniţele lumii şi peste toate piedicile cosmosului. Străinul este acel secret care îl ascunzi şi chiar de îl vede toată lumea, nimeni nu îl ştie… acel gând ce atinge vibratiile vântului, acea voce a inimii ce cântă la fiecare bătaie şi nu moare niciodată, nici chiar atunci când timpul este infinit… acea atingere la care râvneşti neîncetat. O clipă te pierzi în gânduri şi simti că este lângă tine... Toate întrebările şi toate răspunsurile neînţelese îi dau sens atunci când inima are curaj să accepte că nu bate pe ritmul vieţii tale ci pe ritmul suflării lui.Încearcă să găseşti acest străin şi vei găsi o rezolvare pentru tot.”
Acum… fiecare picatură de ploaie freamată de dor, timpul se opreşte în loc şi-mi străpunge sufletul fulgerător. Simt că fără chipul tău în întuneric am să mor, fără zâmbetul tău nici soarele nu mai poate fi orbitor. Am să ascult chiar inima ta... care bate pe ascuns doar pentru mine... aşa îmi spune liniştea... în ochii tăi se oglindeşte iubirea. Poate ca acolo e secretul meu, dar timpul m-a făcut să uit că tot ce simţi spui doar cu tăcerea.
Aceste gânduri am vrut să ţi le spun deseori aşa că, într-o dimineaţă, am fugit în grabă spre tine, însă tu nu mai erai acolo unde te-am lăsat… Întunericul sumbru al curţii tale m-a făcut să înţeleg că ai plecat…
Sunetul viorilor în vânt mă făceau să simt că totul poate merge totuşi mai departe şi chiar porţile întunericului de ar fi să le înfrunt am să trec peste ele cu tine în gând.
Ochii tăi de aur mă urmăresc neîncetat şi se ceartă cu a mea conştiinţă… să te las m-au încercat...
Şi am reuşit să te găsesc şi îngenunchiat ţi-am grăit astfel:
“Acolo unde nu cauţi sigur vei găsi ... acolo unde nu asculţi sigur vei auzi... acolo unde nu simţi ... pe mine mă vei simţi...
Tu îmi eşti noapte şi zi, lumină şi întuneric eşti tot timpul meu, dar eu pentru tine… sunt doar o secundă…
Oare ce secrete dezvălui în strălucirea ochilor?… oare ce vrea să îmi spună acea privire ce se joacă neîncetat cu inima mea? Îmi este greu să înţeleg pentru că de câte ori frumuseţea o zăresc, tăcerea mă aruncă prizonier în magia ta.
Pe oricine ai întâlni inima i-ai înrobi, chipul tău ca o grădină de trandafiri visele mi le va răscoli la infinit, dar mă predau… în aceeaşi linişte înmiresmată ce adie un cântec vechi prin valurile roşii ale eşarfei tale.
Aşa a fost mereu… dar în vise … am uitat să îti spun cât îmi e de dor ...când gândul tău în braţele mele se pierde uşor... când amintirea ta zburdă vie în sufletul meu ... am uitat să îţi spun...cât îmi e de greu...
În fiecare dimineaţă, soarele răsărea pe cer trimfător de parcă lupta neîncetată cu sufletul nemuritor o clipă în noapte s-ar fi risipit şi ar fi fost alungată de răcoarea din zi.
Pe cărare în jos razele calde dansau pe valsul iubirii pline de dulceaţa sărutărilor fine ale aerului.
Am citit în ochii tăi şi am scris în inima mea, am înţeles în sfârşit după atâta timp că şi acea secundă este un motiv pentru mine de a trăi.
Aş vrea să fiu umbra ta să mă porţi cu tine oriunde, aş vrea să fi cheia vieţii, să te port cu mine în buzunar acolo unde fericirea îmi călăuzeşte paşii.
Aş vrea să fiu o clipă secretul din acele bătăi ce deviază cursul secundă cu secundă, care îţi provoacă trăiri intense, care te fac să tresari la fiecare adiere , care te fac să visezi chiar şi cu ochii deschişi.
Tot ce ar putea fi real este doar o iluzie a unor râuri ce năvălesc peste malurile sufletului tău… Privesc cum acele mici cristale din lacrimile tale formează un tablou despicat de lama timpului. Eu încerc să mă încadrez în peisajul tău, dar mă ştergi mereu cu pensula plină de tristeţe, mă uiţi prin cărţi cu fiecare pagină care o citeşti, uiţi şă trăieşti povestea ta, uiţi să iubeşti.
O clipă am închis ochii descurajat de a ta depărtare şi am simţit cum trăirile tale îmi curg şuvoaie fierbinţi prin vene, am simţit cum mă topesc o dată cu lumânarea la lumina căreia chipul ţi-l văd neîncetat. Râuleţe subţiri curgeau de pe masă şi cu ele dorinţele mele năvăleau în pustiul întunecat de pe pământ.
Îţi aminteşti seara când ne-am întâlnit ultima dată? Atunci chipul tău mi-a redat acel avânt al nemuririi…
Stau ca o statuie de plumb în timp ce pământul se mişcă în jurul meu, te caut în lumi uitate…te caut în versuri de timp fermecate…
Ceea ce simt poartă un nume pe care cerul ti-l poate spune. Numele este scris pe o stea, numele tău e steaua mea!
Îţi promi că din vise am să te scap şi în realitate am să te aduc… te voi iubi poate chiar mai mult, dar împreună trebuie să învăţăm că tot ce ne înconjoară atârnă de o promisiune – curaj!”